Specialiștii DEER

Ne mândrim cu specialiștii noștri!

La cea mai importantă competiție din domeniul energiei electrice din România – Trofeul Electricianului 2023, s-a acordat un premiu special pentru ”Cel mai vârstnic concurent”. Specialistul premiat este domnul Grigore Petrică de la Distribuție Energie Electrică Romania.

Cu o experiență profesională de peste 40 de ani în domeniul energetic, domnul Grigore Petrică a activat 33 de ani în cadrul Sucursalei Buzău.

Începând cu anul 2014, Specialistul nostru a participat la toate edițiile Trofeul Electricianului, reușind să ajungă de patru ori la faza națională a concursului, demonstrându-și astfel cunoștințele tehnice și abilitățile practice, dezvoltate prin muncă susținută și perseverență, precum și prin pasiunea pentru meseria de electrician. Anul acesta, la cea de-a 41-a ediție, care a avut loc la Timișoara, colegul nostru a primit, cu mare mândrie, distincția care încununează deopotrivă experiența, tenacitatea și profesionalismul.

Domnul Grigore Petrică vorbește cu drag și pasiune despre meseria sa de Electrician, despre colegi, despre munca în echipă, despre provocările întâmpinate, dar și despre valorile pe care le-a dobândit în cei peste 40 de ani de activitate: disciplina, capacitatea de concentrare, adaptabilitatea.

Pe colegii mai tineri, îi sfătuiește să fie conștiincioși și harnici, să nu renunțe la idealurile proprii. Munca temeinică, făcută cu profesionalism, asumare și responsabilitate, oferă recompense la momentele potrivite, susține domnul Petrică, îndemnând tinerii absolvenți să se alăture echipei DEER.

Domnului Petrică îi place să petreacă timpul liber cu familia, să se ocupe de treburile gospodărești, să joace șah și să călătorească.

Îl felicităm pe colegul nostru pentru contribuția valoroasă în cadrul DEER și pentru premiul special obținut la Trofeul Electricianului 2023.

Ne mândrim cu Specialiștii DEER!

PLATFORMĂ ON-LINE pentru racordare la rețea și obținere avize de amplasament:

ZONA TN (Cluj, Bihor, Maramureș, Satu-Mare, Bistrița-Năsăud, Sălaj)

ZONA TS (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu)

ZONA MN (Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea)