Specialiștii DEER

Vi-l prezentăm astăzi pe colegul nostru Cuc Constantin, care s-a alăturat echipei DEER – Sucursala Alba în urmă cu 32 de ani. Pasionat de electronică încă din copilărie, domnul Constantin şi-a ales meseria de electrician.

Despre meseria sa de electrician PRAM vorbeşte cu mare drag şi spune că este o meserie foarte frumoasă, plină de provocări permanente, dar care aduce multe satisfacţii profesionale celor care o înţeleg şi o practică cu plăcere. Colegul nostru recunoaşte că şi-ar fi dorit să îl vadă şi pe fiul său profesând în acest domeniu, însă acesta a ales cariera militară. Domnul Constantin consideră că cea mai mare realizare şi mândrie pe plan personal este familia sa.

Îşi aminteşte despre începuturile lui în cadrul Sucursalei Alba, atunci când era copleşit de emoţiile oricărui tânăr aflat la început de drum. “Era pentru prima dată când luam contact cu o staţie electrică de transformare şi, sub îndrumarea maistrului de exploatare staţii de atunci, am rămas profund impresionat de tot ceea ce am văzut şi mi s-a explicat”. De la acelaşi maistru de exploatare staţii electrice a învăţat că în acest domeniu trebuie să te perfecţionezi continuu şi, îl citează pe maistru: “Un PRAM-ist care nu are în casă 20, 30 de cărţi legate de meseria aleasă şi pe care să le mai şi citească din când în când, înseamnă că este doar PRIETEN cu electricienii”

Pasiunea sa pentru meserie i-a fost încununată cu succes la toate ediţiile naţionale ale Trofeului Electricianului la care a participat. Anul acesta, la cea de-a 41-a ediţie, care a avut loc la Timişoara, domnul Constantin CUC, alături de colegii săi din cadrul DEER a câştigat locul III pe echipe la specialitatea PRAM.

Felicitări, domnule Cuc Constantin! Vă mulţumim că vă exercitaţi meseria cu plăcere şi responsbilitate şi învăţaţi continuu să fiţi printre cei mai buni!

Ne mândrim cu Specialiștii DEER!

PLATFORMĂ ON-LINE pentru racordare la rețea și obținere avize de amplasament:

ZONA TN (Cluj, Bihor, Maramureș, Satu-Mare, Bistrița-Năsăud, Sălaj)

ZONA TS (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu)

ZONA MN (Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea)