Spuneți-ne câteva cuvinte despre specialistul ANA BENE

• Funcția în cadrul companiei

Numele meu este ANA BENE, sunt Șef Dispecerat MT-JT Brașov, în cadrul Sucursalei Brașov, DEER

1.  Care este motivația din spatele aceste alegeri? De ce ați optat pentru această meserie? – există motivație launtrică, sau doar conjuncturi care determină alegerea?

Au trecut aproape 45 de ani petrecuți în această companie, o vreme bună din viața mea și cred cu tărie că nu eu sunt cea care a ales meseria, ci meseria este cea care m-a ales pe mine. Nu este ceea ce am dorit să fac de mică, să fiu dispecer, așa cum, poate, a fost  pentru alții care de mici știau ce-și doresc să fie când vor fi mari.  

Așa a fost conjunctura vremurilor acelora. M-am angajat ca electrician, deși mi-am dorit să fiu șef de tură nu am reușit acest lucru, din motive obiective, independente de propria voință, motive legate de forța fizică (forța mentală nefiind suficientă pentru îndeplinirea tuturor sarcinilor profesionale). În perioada aceasta am învățat să respect foarte mult oamenii din echipele operative, personalul operativ, oameni implicați și dedicați, care iubesc ceea ce fac, toate acestea m-au făcut să-i respect pe o bună parte dintre cei pe care i-am cunoscut și să ajung să știu ce înseamnă meseria de electrician, cât de greu este să fii cu adevărat bun, în ceea ce faci.   

Mai târziu am ajuns la dispecerat și în următorii 25 de ani am lucrat în tură, efectiv, ca șef tură, la dispeceratul local. Regimul de lucru de atunci, de 6 ore,  mi-a convenit de minune, fiind mamă cu normă întreagă și având timp să-mi cresc copilul și să fiu alături de el, la fiecare pas al formării și educării lui. Au existat, bineînțeles, și multe sacrificii. În toți acești ani s-au adunat multe sărbători, revelioane, serbări ale copilului la care, din păcate, nu am putut fi prezentă, fiind în tură. Neputința de a-i fi alături în anumite momente mi-a produs durere în suflet, dar, cu timpul, am învățat să accept asta, cu plusuri și cu minusuri.

Din pași mărunți am ajuns aici unde sunt acum. În fapt, n-am făcut o mare alegere, întotdeauna am ales atunci, în momentul respectiv, negândind în perspectiva viitorului, nu sunt un om care face planuri de viitor pentru 5 – 10 ani.   

Am avut câteva ocazii care mi-au oferit șansa de a schimba ceva, din punct de vedere profesional, și am urmat aceste șanse, devenind ceea ce sunt astăzi, acum. Tot timpul a existat  câte un pas de făcut, câte o alegere de realizat și așa m-am construit să trăiesc, urmând, firesc, cursul vieții.

Nu-mi place monotonia, mă obosește, nu mă descurc cu ea, nu pot și nu știu să o gestionez.        

2. Ce vă place cel mai mult în această meserie?

Îmi place că îmi oferă satisfacția reușitei. Mă împlinește să știu că fac foarte bine ceea ce fac. Mă simt bine atunci când, într-o situație limită, alături de echipă,  de colegi, din deciziile și eforturile noastre se construiește mulțumirea celor care depind de noi. Fără asta mi-ar fi greu să trăiesc.

În toți anii de activitate nu am înjurat niciodată, deși, de cele mai multe ori, situația în care mă aflam oferea toate datele pentru un așa mod de descătușare și eliberare. Nu știu dacă este o performanță, dar sigur este un exercițiu de stăpânire, învățat de acasă, de la părinți.

Meseria asta este învățare perpetuă, care mă motivează și mă solicită mental, iar lucrul acesta îmi place, mă provoacă și mă ține în viață. 

Meseria de energetician se află undeva, la confluența între artă și inginerie, așa o văd, așa o simt eu. Acest domeniu, dispeceratul este doar o componentă  a acestei meserii, în care trebuie să știi câte puțin din fiecare, să le îmbini și le pui la locul lor, pe fiecare. Trebuie să ai o gândire limpede și operativă, agilă, neapărat.

O gândire operativă, nu abstractă, este foarte importantă, de altfel, oamenii care vorbesc și se mișcă încet nu au ce căuta în această meserie, o meserie ce are nevoie de dinamică.    

3. Dacă ar fi să alegeți, în acest moment, oricare altă meserie, ce ați alege? De ce? Ați schimba ceva în parcursul dumneavoastră profesional?

Nu m-am gândit niciodată la o astfel de perspectivă în viața mea și mă bucur că nu mă aflu în situația de a alege altceva. Nu aș vrea să fac altceva și nu cred că aș putea investi plăcere, bucurie și determinare în altceva decât în ceea ce am făcut până acum, cu mare drag.

Cert este că nu aș putea sta într-un birou desfășurând o muncă liniștită, o activitate statică, confortabilă. Așa sunt eu, așa mi-e firea și nu aș schimba nici felul de a fi, nici meseria. 

Când eram mică îmi plăcea să spun că vreau să fiu tractoristă. De altfel, în urmă cu ceva ani am și ajuns să-mi împlinesc visul copilăriei, achiziționând și conducând un tractor, amuzându-mă de amintirea aceasta, în care consideram că a fi tractoristă era menirea mea.

4. Vă rugăm să ne povestiți despre o experiență sau un proiect în care ați fost implicată și care v-a marcat pe parcursul profesional.

• Ce învățături ați deprins din această experiență?

Din păcate, în toți acești ani, în experiența strânsă, au existat și momente neplăcute, care au creat un impact puternic în viața mea și despre care mi-este foarte greu să vorbesc.

A fost nevoie de perioade lungi de timp de vindecare pentru a putea trece peste întâmplările tragice petrecute.

Prefer, însă, să vă spun despre momentele de reușită, atunci când, realimentarea utilizatorilor, după aplicarea procedurilor și protocoalelor tehnice, după ore de incertitudini, înseamnă enorm, înseamă reușită deplină, înseamnă meserie făcută cu drag.

Din toate experiențele am avut de învățat lucruri care mi-au schimbat felul de a gândi și reacționa cu cei din jur, felul în care mă raportez la viața mea, la așteptări și provocări. 

Am învățat că întotdeauna reușita este o victorie colectivă, cu efort susținut de echipă.

5. Dar Femeia? Cum este femeia, in mediul ei personal?

La locul de muncă nu m-am simțit niciodată discriminată, în vreun fel, de colegii mei bărbați, având în subordonare operativă zeci de bărbați.

Eu nu am simțit niciun fel de discriminare, sau comportament neadecvat, niciodată, și cred că acesta este meritul colegilor mei. Tot timpul am simțit respect și apreciere și acest lucru mi-a oferit o stare de încântare și o mulțumire. Să fii femeie în lumea bărbaților este un avantaj, nu un dezavantaj și ține de tine să păstrezi nealterat acest avantaj, eu așa am simțit mereu.

Nu am simțit niciodată că aș fi avut eu vreo problemă că sunt femeie și am o înălțime de 1,55 m!    

Chiar dacă am fost foarte mult timp singura femeie între atâția bărbați, și sunt și în continuare, tot timpul m-am simțit în siguranță, am desfășurat munca de coordonare exemplar, cu gândul la situațiile grele în care colegii mei din teren își desfășurau activitatea, în cele mai dificile condiții meteo și nu numai.  

Nu am avut niciodată intenția, sau dorința de a schimba ceva la modul de desfășurare a activității mele, dar este posibil să fii recalibrat dinamica lucrurilor, fiind singura femeie din zona dispeceratului.

În mediul personal sunt liniștită și-mi plac plimbările, călătoriile, ieșirile în natură. 

6. Ce vă încarcă cu energie? Ce vă face cu adevărat fericită?

 Timpul petrecut alături de fiul meu, care are 27 de ani, mă determină să fiu cu adevărat fericită. El este prioritatea mea cea mai mare, oricând, în orice context și este sprijinul meu. Am ajuns la concluzia că este vai de părinții care nu ascultă de copii. Am învățat permanent cu el, ne-am sprijinit reciproc.

I-am fost sprijin și în procesul de învățare și educare, mi-am reamintit cum este să înveți, am învățat alături de el, iar când a fost la facultate, urmând același profil, inginerie electrică și calculatoare, l-am sprijinit cu tot ce mi-a stat la îndemână. Acum, după absolvirea masterului, lucrează, este independent financiar și sunt foarte mulțumită că a reușit, este foarte bun în domeniul lui de actyivitate. Ce-aș putea să-mi doresc mai mult? 

 Sunt o femeie fericită și o mamă împlinită!

 Dinamica vieții mele s-a schimbat de când fiul meu a devenit un tânăr masterand, simt că nu mai am foarte multă treabă prin casă, dar sunt, în continuare, prinsă de grijile gospodăriei, gătesc, fac prăjituri.

 Sunt mulțumită atunci când, la finalul zilei, confruntând lista de activități profesionale și personale propuse, lucrurile planificate, constat că le-am îndeplinit pe toate, adică mi-am făcut targetul. Dacă în ziua respectivă am realizat tot ceea ce este trecut pe listă, atunci mă declar mulțumită, iar seara mă culc liniștită. 

7. Care credeți că este rețeta armoniei între viața profesională și cea personală?

Provocările vieții profesionale au fost multiple și nu mereu ușoare, încercările destinului au fost uneori greu de traversat, dar le-am acceptat cu demnitate și le-am înfruntat cu biruință, așadar cred că nu pot vorbi despre o rețetă, sau formulă magică. Să faci lucrurile bine, când și cum trebuie, este tot ceea ce am făcut eu și pare că a ieșit bine.

Am încercat să nu duc acasă grijile de la locul de muncă acasă și să nu-mi aglomerez universul personal în niciun fel, și nici la muncă nu m-am lăsat preocupată de grijile casei, ale familiei.

O scurtă plimbare de un sfert de oră, pe traseul de la serviciu acasă, mă ajuta să recapăt starea de bine de care aveam nevoie. 

Când ajungeam acasă, după o zi grea,  îl rugam pe fiul meu să mă lasa jumătate de oră să-mi lipezesc gândurile, să-mi golesc mintea și apoi totul revenea la normal, petrecând clipe frumoase și valoroase  în familie, fără a umbri universul de acasă.

8. Aveți regrete? Legate de ce aspect al existenței?

Nu am strâns regrete prea multe, mă gândesc că poate ar fi trebuit să stau mai mult cu fiul meu, să-i dedic mai mult timp petrecut împreună. Acum, privind în urmă, mă gândesc că acesta ar fi un aspect pe care îl regret. Altfel, nu am regrete de niciun fel. 

9. Daca vi s-ar putea indeplini 3 dorinte, care ar fi acestea?

Poate părea banal, clișeic chiar, dar nu îmi doresc altceva decât sănătate, atât mie cât și celor apropiați și asta pot să o repet de 3 ori. Este, pentru mine, cel mai important lucru, sănătatea.  

10. Care este unitatea de măsură a succesului? Cum se masoară acesta, din perspectiva personală?

Recunoașterea și respectul colegilor pot deveni unitatea de măsură pentru succes, pe parte profesională, iar dragostea și prețuirea fiului meu este măsura succesului meu ca mamă. Așa cred că pot măsura eu succesul, adunând într-o formulă matematică aceste elemente.

Poate că succesul s-ar mai putea măsura în nopțile albe, încărcate de griji de tot felul, în pașii mici și bine gândiți, și nicidecum în salturi, căci salturile te pot face să te pierzi, în bucuria zilei de azi, pentru că nu știu ce urmează să fac mâine.     

11. Care este sentimentul ce vă insoțeste privind retrospectiv la anii de muncă?

Un sentiment de împlinire și mulțumire. Este foarte important să faci ceea ce-ți place, în viață, iar eu am avut șansa aceasta. Sunt recunoscătoare pentru asta și mulțumită că s-a întâmplat așa.