Comunicat | Început de an școlar

Fiecare început de an școlar este însoțit de emoție și speranță, atât pentru elevi, cât și pentru profesori sau părinți.
Și în acest an, Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) este alături de cei 195 de elevi din clasele de învățământ dual, pe care îi susține prin parteneriatele încheiate cu licee de profil din orașele Cluj, Oradea, Ploiești, Brașov, Alba Iulia, Galați, Buzău și Târgu Mureș.
DEER asigură fiecărui elev înscris în clasele de învățământ dual o bursă lunară în valoare de 500 lei, la care, în funcție de rezultatele școlare, se poate adăuga un premiu de stimulare a performanței de 200 de lei/lună. De asemenea, elevii beneficiază de condiții excelente de pregătire practică, inclusiv în instalațiile DEER, echipament de lucru și de protecție, dar și de examinare medicală periodică gratuită.
Prezentă la festivitatea de deschidere a noului an școlar la Colegiul Tehnic Energetic din Cluj-Napoca, doamna Mihaela Rodica Suciu, directorul general al DEER i-a îndemnat pe tinerii elevi să fie serioși și să își facă o pasiune din meseria pe care au ales-o: „Vă doresc mult succes în noul an școlar, răbdare și perseverență în deslușirea tainelor meseriei de electrician care, pe cât este de frumoasă și interesantă, pe atât este de complexă și provocatoare. Suntem cel mai mare distribuitor de energie electrică din România și avem în derulare proiecte și programe extrem de ample și ambițioase, așa că după absolvire vă așteptăm șă dezvoltați o carieră profesională în cadrul echipei DEER!”
Anul acesta, 28 de tineri absolvenți ai claselor cu învățământ în sistem dual au ales să se alăture companiei noastre!

PLATFORMĂ ON-LINE pentru racordare la rețea și obținere avize de amplasament:

ZONA TN (Cluj, Bihor, Maramureș, Satu-Mare, Bistrița-Năsăud, Sălaj)

ZONA TS (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu)

ZONA MN (Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea)