Comunicat de presă | Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) inițiază un dialog cu autoritățile din județul Dâmbovița pentru corelarea investițiilor în infrastructura energetică

DEER inițiază un dialog cu autoritățile din județul Dâmbovița pentru corelarea investițiilor în infrastructura energetică

Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) a organizat luni, 18 mai 2026, la Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”, Muzeul de Istorie al Județului Dâmbovița, din localitatea Târgoviște, cea de-a treia întâlnire din seria de consultări dedicate consolidării colaborării cu autoritățile județene și locale, din cele 18 județe în care compania își desfășoară activitatea.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai administrației județene, primari din județul Dâmbovița și conducerea companiei, într-un demers orientat spre corelarea planurilor de dezvoltare locală cu programele de investiții în infrastructura de distribuție a energiei electrice – un element esențial pentru dezvoltarea economică și creșterea calității vieții în comunități.

La discuții au participat domnul Prefect Marius Calomfirescu, Vicepreșsedinții Consiliului Județean, doamna Luciana Cristea și domnul Antonel Jîjîie, alături de reprezentanți ai instituțiilor locale și ai administrației publice. Din partea DEER au fost prezenți doamna Mihaela Rodica Suciu, Director General, Marius Ceteraș, Director Direcția Management Acces Rețea, Dan Mateaș, Director Direcția Dezvoltare, Eduard Bănică, Directorul Sucursalei Târgoviște, împreună cu specialiști ai companiei.

În cadrul întâlnirii, accentul a fost pus pe necesitatea unui dialog direct, aplicat și orientat spre soluții, care să permită o mai bună aliniere între dezvoltarea comunităților și capacitatea infrastructurii energetice.

Discuțiile au vizat teme esențiale pentru comunități, precum continuitatea alimentării cu energie electrică, timpii de intervenție în caz de avarii, gestionarea situațiilor de criză generate de condițiile meteo extreme, precum și provocările legate de racordarea noilor consumatori și susținerea investițiilor locale.

Totodată, a fost evidențiat faptul că fiecare proiect de racordare sau modernizare a rețelei depășește dimensiunea tehnică, având un impact direct asupra dezvoltării economice și sociale a comunităților – de la locuințe și afaceri, până la infrastructura esențială precum școli sau unități medicale.

Dezvoltarea comunităților și buna funcționare a economiei locale depind direct de existența unei infrastructuri energetice adecvate și de capacitatea noastră de a răspunde eficient cererilor de racordare. Din această perspectivă, activitatea noastră depășește sfera avizelor și a investițiilor tehnice, având un impact direct și concret în viața de zi cu zi: locuințe care devin funcționale, afaceri care pot începe să opereze și proiecte de investiții care se pot materializa.

Contextul actual este unul complex, marcat de creșterea constantă a numărului de solicitări, de termene mai scurte și de așteptări ridicate din partea tuturor părților implicate. În acest cadru, abordarea noastră rămâne pragmatică și orientată spre soluții, bazată pe transparență, dialog instituțional și adaptarea intervențiilor la realitățile din teren.

Ne concentrăm, în mod constant, pe trei direcții principale: accelerarea proceselor de racordare prin simplificare și eficientizare, susținerea unui program coerent de investiții în rețea și contribuția activă la îmbunătățirea cadrului legislativ. Aceste obiective pot fi atinse doar printr-un parteneriat real cu autoritățile locale, bazat pe planificare comună, schimb rapid de informații și corelarea permanentă dintre dezvoltarea comunităților și capacitatea infrastructurii energetice de a o susține”, a declarat doamna Mihaela Rodica Suciu, Director General DEER.

În perioada 2022-2025 Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Târgoviște a realizat investiții de modernizare și dezvoltare a retelei electrice în valoare de 197,99 milioane de lei, dintre care 111,23 milioane lei au fost alocate în perioada 2024 – 2025, reflectând angajamentul companiei pentru creșterea fiabilității rețelei și îmbunătățirea calității serviciului de distribuție.

Mai multe informații privind investițiile realizate în județul Dâmbovița, regăsiți aici: https://www.distributie-energie.ro/intalniri-deer-cu-uat-urile-ghid-informativ-pentru autoritati-publice-locale-dambovita/

Întâlnirea de la Târgoviște continuă seria întrevederilor cu autoritățile județene, prin care DEER își propune să dezvolte un cadru de colaborare eficient cu administrațiile locale, pentru o infrastructură energetică modernă, sigură și adaptată nevoilor viitoare.

Obiectivul comun este creșterea fiabilității rețelei, îmbunătățirea calității serviciului de distribuție și dezvoltarea unei infrastructuri moderne, adaptate cerințelor actuale și viitoare ale comunităților.

Biroul de presă

Distribuție Energie Electrică Romania

Cererile de racordare, precum și toate documentele aferente procesului de acces la rețea, obținerea avizelor de amplasament și toate documentele aferente, se depun doar prin Portalul Dedicat la următoarea adresa: PLATFORMĂ ON-LINE