FONDUL PENTRU MODERNIZARE – Accelerăm tranziția spre neutralitate climatică

Implementarea sistemului de măsurare inteligentă a energiei electrice la nivelul orașelor reședință de județ din zona Muntenia Nord: Galați, Brăila, Focșani, Ploiești și Târgoviște

Contract de Finanțare nr. 52/14.02.2024, Măsura de investiții 3.2: Sprijinirea investițiilor pentru extinderea și modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice.

  • Valoarea totală a Proiectului este de: 243.551.475,56 lei.
  • Valoarea maximă asigurată din Fondul pentru Modernizare este de: 158.122.227,68 lei, reprezentând 80% din cheltuielile eligibile ale proiectului.
  • Valoarea asigurată de Beneficiar este de: 85.429.247,88 lei.

Durata de implementare a Proiectului începe de la data semnării contractului de finanțare: 14.02.2024, iar data limită prevăzută pentru finalizarea investiției este 31.12.2028.

Proiectul va fi implementat la nivelul orașelor reședință de județ din zona Muntenia Nord: Galați, Brăila, Focșani, Ploiești și Târgoviște.

Obiectivul general al proiectului corelate cu cele ale Fondului pentru Modernizare, Program Cheie 3, Măsura de investiții 3.2: Sprijinirea investițiilor pentru extinderea și modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice, sunt:

  • Reducerea consumului propriu tehnologic;
  • Îmbunătățirea eficienței energetice

Obiective specifice ale proiectului

  • Implementarea sistemului de măsurare inteligentă;
  • Modernizarea si amplificarea rețelei prin înlocuirea transformatoarelor de putere cu altele RAT în zona predominanta de prosumatori;

Indicatorii obligatorii ai proiectului sunt:

  • Număr de utilizatori suplimentari conectați la rețele inteligente de energie (utilizatori) – 356.401
  • Contoare inteligente achiziționate/montate – 354.758
  • Posturi de transformare modernizate – 87
  • Noduri cu posibilitatea de comandă control de la distanță – 354.758
  • Sisteme pentru rețele digitalizate – 1.693

Date de contact

Vasile Claudiu TUDOSE – Manager de proiect

E-mail: [email protected]

Cererile de racordare, precum și toate documentele aferente procesului de acces la rețea, obținerea avizelor de amplasament și toate documentele aferente, se depun doar prin Portalul Dedicat la următoarea adresa: PLATFORMĂ ON-LINE