Distribuție Energie Electrică Romania anunță organizarea concursului pentru ocuparea a doua posturi de SPECIALIST SUPORT TEHNIC (inginer constructor) în cadrul Departamentului Suport Tehnic MN cu loc de munca in una dintre Sucursalele Braila, Galati, Focsani, Ploiesti, Buzau, Targoviste, cu contract individual de muncă cu normă întreagă, încheiat pe durată nedeterminată.
Doar în măsura în care profilul dumneavoastră corespunde cerinţelor postului, veţi fi contactat în vederea susţinerii probelor.
Principalele atribuţii:
- Verifica starea constructiilor existente in patrimonial sucursalelor din zona MN, conform metodologiilor si reglementarilor specifice si a legislatiei la nivel national, in vigoare;
- Urmareste constructiile in executie in scopul respectarii proiectului si al prevederilor legislatiei in vigoare;
- Asigura sau organizeaza, dupa caz, activitatile privind intocmirea “Cartii constructiei pentru fiecare obiectiv de constructii in parte;
- Controleaza si indruma sucursalele din zona Muntenia Nord in activitatea de urmarire a comportarii in timp a constructiilor si instalatiilor aferente acestora aflate in exploatare;
- Participa la avizari de lucrari de constructii si instalatii aferente acestora, face observatii la documentele tehnice supuse avizarii si urmareste rezolvarea de catre proiectanti a observatiilor la documentatiile supuse avizarii la partile de constructii;
- Analizeaza si avizeaza Notele de constatare intocmite de personalul cu atributii pe partea de UCC din cadrul zonei Muntenia Nord cu ocazia controalelor efectuate la obiectivele de constructii;
- Intocmeste graficul de observatii vizuale pentru sucursalele din Muntenia Nord;
- Intocmeste si intretine o baza de date privind starea constructiilor din patrimonial sucursalelor din zona Muntenia Nord, cu estimarea costurilor privind reparatii necesare;
Cerinţe pentru ocuparea postului:
- Absolvent studii superioare cu licenta, in specialitatea constructii civile si industriale;
- disponibilitate pentru lucrul pe teren, capacitate de concentrare si discernamant in conditii de stres; abilitati de lucru in echipa;
- constituie avantaj atestatul de diriginte de santier;
- permis de conducere categoria B.
- Apt din punct de vedere medical si psihologic;
- Cerinte minime de competente digitale:
- operare PC si aplicatii MS Office (Word, Excel, Outlook) la nivel functional;
- cunostinte de baza in utilizarea software-urilor de diagnoza sau aplicatii tehnice (ex. AutoCAD viewer, aplicatii PLC);
- Capacitatea de a completa si transmite electronic fise de interventie sau rapoarte tehnice.
Bibliografie:
Legislatie:
- Legea 10/1995 privind calitatea in constructii cu modificarile si completarile ulterioare;
- Legea 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, cu modificarile si completarile ulterioare;
- Norme metodologice de aplicare a Legii 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilorde constructii cu modificarile si completarile ulterioare;
- Regulament de receptive a lucrarilor de constructii si instalatii aferente acestora , conform HG 273/1994 cu modificarile si completarile ulterioare. Intocmirea Cartii constructiei;
- Regulament privind controlul de stat al calitatii in constructii, aprobat prin HG 272/1994 cu modificarile si completarile ulterioare;
- Regulament privind conducerea si asigurarea calitatii in constructii aprobat prin HG 766/1997 cu modificarile si completarile ulterioare;
- Regulament privind stabilirea categoriei de importanta a constructiilor aprobat prin HG 766/1997 cu modificarile si completarile ulterioare;
- Regulament de verificare si expertizare tehnica de calitate a proiectelor, a executiei lucrarilor si a constructiilor aprobat prin HG 925/1995;
- Hg 28/09.01.2008 – Continutul cadru al documentatiilor tehnico- economice aferente investitiilor publice; structura si metodologia de elaborare a devizului general pentru obiective de investitii si lucrari de investitii;
Reglementari Tehnice:
- P130-1999 – Normativ privind urmarirea comportarii in timp a constructiilor:
- NE012/1-2007 – Cod de practica pentru executarea lucrarilor din beton si beton armat
Partea I producerea betonului;
- NE012/2-2010 – Cod de practica pentru executarea lucrarilor din beton si beton armat.
Partea II executarea lucrarilor din beton
- GE 053 – 2004 – Ghid de executie privind protectia impotriva coroziunii a constructiilor
din otel;
- GP 065- 2001 – Ghid proiectarea si executia lucrarilor de remediere a hidroizolatiilor la acoperisuri din beton;
- P118-1999 – Normativ de siguranta la foc a constructiilor;
- C149-1987 – Instructiuni tehnice privind procedeele de remediere a defectelor pentru
elementele din beton si beton armat;
- N040-2002- Normativ pentru proiectarea, executia si exploatarea hidroizolatiilor la
cladiri
- NP 069-2002 – Normativ privind proiectarea, executia si exploatarea invelitorilor
acoperisurilor in panta la cladiri;
- GE056-2012 – Ghid privind produse de finisare peliculogene utilizate in constructii;
- C17-1982 – Instructiuni tehnice privind compozitia si prepararea mortarelor de
zidarie si tencuiala;
- NE001-1996 – Normativ privind executarea tencuielilor umede, groase si subtiri;
- C170-2007- Normativ pentru protectia anticoroziva a elementelor din beton armat in
medii agresive;
- C56-2002 – Normativ pentru verificarea calitatii si receptia lucrarilor de instalatii
aferente constructiilor.
Obs.: posturile vor fi ocupate de candidaţii care îndeplinesc condiţiile de ocupare a posturilor din punct de vedere medical, psihologic si SSM.
CV-ul se va depune la Compartimentul Recrutare sau online pe site-ul: https://www.distributie-energie.ro/joburi.
Relatii suplimentare privind organizarea concursului, se pot obtine la Compartimentul Recrutare, tel. 0239605712 intre orele 9.00 -14.00.
In ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal în desfășurarea procesului de recrutare, aceasta se va face in conformitate cu Regulamentul de protectie a datelor cu caracter personal nr. 679/2016.