Specialist PRAM SCADA | Sibiu
Specialist PRAM SCADA | Sibiu

Distribuție Energie Electrică Romania SA anunță organizarea  CONCURSULUI pentru ocuparea unui post de Specialist PRAM SCADA,  în cadrul Centrului PRAM SCADA TS, Sibiu, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă

 

Doar în măsura în care profilul dumneavoastră corespunde cerințelor postului, veți fi contactat în vederea susținerii probelor.

 

Principalele responsabilități:

  • Răspunde de lucrările de mentenanţă pentru echipamentele precizate în volumul de instalaţii şi de alte lucrări ale centrului pentru care trebuie să asigure, prin forţe proprii, subunităţi din exploatare sau prin terţi,după caz:

– planificarea lunară, anuală şi de perspectivă a categoriei de lucrări programate ce trebuie executate în conformitate cu normativele în vigoare sau stabilite de conducerea centrului şi aprobate de conducerea exploatării;

– executarea lucrărilor planificate la intervalele stabilite anterior;

– executarea intervenţiilor accidentale de reparaţii şi/sau verificări între două lucrări planificate ca urmare a nefuncţionării sau funcţionării eronate sau posibil eronate a echipamentelor;

– întocmirea şi realizarea planului de pregătire a instalaţiilor pentru perioade speciale (iarnă, inundaţii, descărcări atmosferice);

– executarea lucrărilor de revizii neprogramate sau pentru PIF, pentru echipamente noi, reparate sau în alte situaţii (ex. modificări de reglaje etc);

– participarea, în calitate de specialist, pe parcursul execuţiei şi la recepţionarea lucrărilor noi, realizate prin investiţii;

  • Pentru ambele activităţi distincte ale centrului (exploatare şi mentenanţă PRAM SCADA) răspunde şi trebuie să asigure, deasemenea:

– aducerea imediat la cunoştinţa conducerii a accidentelor şi incendiilor survenite în subunitate indiferent de natura lor;

– analiza incidentelor şi avariilor în care au fost sau puteau fi implicate instalaţiile atribuite centrului, păstrarea evidenţei lor şi realizarea măsurilor dispuse cu această ocazie;

– depistarea permanentă a punctelor slabe din instalaţii, reactualizarea evidenţelor şi executarea lucrărilor de eliminare a acestora;

– urmărirea comportării în exploatare a echipamentelor proprii;

– evidenţa instalaţiilor atribuite (conform bazelor de date tehnice si GIS stabilite de sucursală), stabilirea documentelor de evidenţe şi rapoarte din staţii, emiterea şi/sau păstrarea buletinelor de verificare, ţinerea la zi a planului de reglaje şi automatizări, păstrarea documentaţiilor, elaborare ITI exploatare sau lichidare avarii staţii în limitele competenţei stabilite de exploatare, întocmirea documentelor necesare pentru admiterea la lucru şi executarea lucrărilor, corespondenţă diversă etc;

 

Profilul candidatului (Condiții):

  • Studii superioare profil electric
  • Utilizare de bază a calculatorului și aplicatiilor MS Office (Word)
  • Operare e-mail și aplicatii mobile/tabletă pentru comunicare și raportare
  • Apt din punct de vedere fizic, psihic și profesional pentru a fi autorizat pentru lucrări în instalații.

 

Obs.: posturile vor fi ocupate de candidaţii care îndeplinesc condiţiile de ocupare a posturilor din punct de vedere medical, psihologic și SSM

CV-ul se va depune la Compartiment Recrutare sau online pe site-ul: https://www.distributie-energie.ro/joburi/

Relaţii suplimentare privind organizarea concursului se pot obţine de la Compartiment Recrutare, tel.0264 205018, orele 08.00 – 14.00.

În ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal în desfășurarea procesului de recrutare, aceasta se va face în conformitate cu Regulamentul de protecție a datelor cu caracter personal nr. 679/2016.

DEER/329800/22.10.2025

Categorie: Specialist PRAM SCADA
Program: Full Time
Locație: Sibiu

Aplicați pentru această poziție

Tipuri permise: .pdf, .doc, .docx

Cererile de racordare, precum și toate documentele aferente procesului de acces la rețea, obținerea avizelor de amplasament și toate documentele aferente, se depun doar prin Portalul Dedicat la următoarea adresa: PLATFORMĂ ON-LINE