Specialist monitorizare investiții | Alba
Specialist monitorizare investiții | Alba

Distributie Energie Electrica Romania anuntă organizarea concursului pentru ocuparea unui post de specialist monitorizare investiții cu contract individual de muncă cu normă întreagă, încheiat pe durată nedeterminată în cadrul Compartimentului Monitorizare Investiții-cu loc de muncă la Sucursala Alba.

Doar în măsura în care profilul dumneavoastră corespunde cerințelor postului, veți fi contactat în susținerea probelor. 

Principalele atributii:

  • Urmărirea execuției lucrărilor de investiții în conformitate cu legislația în vigoare;
  • Urmărirea și monitorizarea lucrărilor de investiții executate cu forte proprii și/ sau executate cu terți (inclusiv dezvoltatori, extinderi, întăriri rețea), precum și a lucrărilor finanțate în regimul tarifului de racordare;
  • Întocmește contractele de execuție și actele adiționale aferente lucrărilor pe tarif de racordare;
  • Asigură activitatea de management de proiect, după caz, conform reglementărilor în vigoare, pentru care:
  1. Asigură îndeplinirea obligațiilor privind managementul de proiect, în conformitate cu legislația în vigoare și prevederile contractelor încheiate;
  2. Urmărește execuția lucrărilor contractate. 

Cerinte pentru ocuparea postului:

  • Studii superioare profil electric/ instalații electrice/ electrotehnice/ electroenergetice;
  • Autorizația de diriginte de șantier-constituie avantaj;
  • Permis de conducere categoria B;
  • Vechime în domeniul electric-constituie avantaj;
  • competențe digitale: operare PC și aplicații MS Office (Word, Excel, Outlook) la nivel functional, cunoștințe de bază în utilizarea software-urilor SAP- constituie avantaj, operare e-mail și aplicații mobile/ tablet pentru comunicare și raportare, capacitatea de întocmi, complete, corecta, analiza și transmite electronic documente (ex. Adrese, referate, întocmire ctr de execuție etc.). 

Bibliografie:

  1. Ordinul ANRE nr. 59/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public (cu completările ulterioare);
  2. Ordinul ANRE nr. 63/2014 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public aprobat prin Ordinul ANRE nr. 59/2013;
  3. Legea 123/2012 – Legea energiei electrice inclusiv cu completările ulterioare (legea 248/2022);
  4. Legea 50/1991 – privind autorizarea executării lucrărilor de construcții cu completările ulterioare;
  5. Legea 193/2019 – pentru modificarea și completarea Legii 50/1991;
  6. Legea 10/1995 – privind calitatea în construcții cu completările ulterioare;
  7. H.G. 273/1994 – privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora;
  8. HG 940/2006 – pentru modificarea și completarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente , aprobat prin HG 273/1994;
  9. H.G. 343/2017 – pentru modificarea H.G. 273/1994;
  10. HG 51/1996 – privind aprobarea Regulamentului de receptie a lucrărilor de montaj utilaje, echipamente, instalații tehnologice și a punerii în funcțiune a capacităților de producție cu completările ulterioare;
  11. HG 907/2016 – privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentației tehnicoeconomice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;
  12. Ordinul ANRE nr. 17/2021 – privind racordarea la rețelele electrice de interes public a locurilor de consum aparţinând utilizatorilor de tip clienţi finali noncasnici prin instalaţii de racordare cu lungimi de până la 2.500 metri şi clienţi casnici;
  1. Ordinul ANRE nr.18 din 02.03.2022 – pentru Procedura privind racordarea la rețelele electrice de interes public de joasă tensiune a locurilor de consum apartinând utilizatorilor client casnici;
  2. Ordinul nr. 36/2019, – METODOLOGIE din 28 februarie 2019 pentru evaluarea condiţiilor de finanţare a investiţiilor pentru electrificarea localităţilor ori pentru extinderea reţelelor de distribuţie a energiei electrice –actualizată;
  3. ORDIN nr. 45/2016 privind aprobarea Regulamentului pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalaţii electrice;
  4. ORDIN nr 4/2023 privind modificarea si completarea ordinelor presedintelui ANRE din domeniul racordarii utilizatorilor la reteaua electrica de interes public.

Obs.: posturile vor fi ocupate de candidaţii care îndeplinesc condiţiile de ocupare a posturilor din punct de vedere medical, psihologic si SSM.

CV-ul se va depune la Compartiment Recrutare sau online pe site-ul: https://www.distributie-energie.ro/joburi/

Documentele aferente candidaturii (inclusiv CV-ul) trebuie transmise în limba română.

Relaţii suplimentare privind organizarea concursului, se pot obţine de la Compartiment Recrutare, tel. 0260 605 712, între orele 08.00 – 13.00.

În ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal în desfășurarea procesului de recrutare, aceasta se va face în conformitate cu Regulamentul de protecție a datelor cu caracter personal nr. 679/2016.

Nr. DEER/157329/12.05.2026

 

Categorie: Specialist Monitorizare Investiții
Program: Full Time
Locație: Alba

Aplicați pentru această poziție

Tipuri permise: .pdf, .doc, .docx

Cererile de racordare, precum și toate documentele aferente procesului de acces la rețea, obținerea avizelor de amplasament și toate documentele aferente, se depun doar prin Portalul Dedicat la următoarea adresa: PLATFORMĂ ON-LINE