Comunicate investitii | Comunicat DEER_Investitii in reteaua electrica din judetul Brasov

Comunicat de presă

  • Investiție strategică pentru modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în municipiul Săcele, județul Brașov

 

Distribuție Energie Electrică Romania, sucursala Brașov, a finalizat lucrarea de investiții ”Modernizare rețea de distribuție din municipiul Săcele prin trecerea din LEA (MT+JT) în LES (MT+JT), înlocuire LES existente (MT+JT) cu izolație de hârtie în LES cu izolație de polietilenă reticulară (XLPE), refacere branșamente și externalizarea grupurilor de măsură”.

Lucrările realizate, în valoare de peste 17 milioane de lei, au vizat modernizarea rețelelor electrice de medie și joasă tensiune, prin:

  • Modernizarea retelelor electrice de joasă tensiune din localitate, pe o distanță de peste 23 km;
  • Realizarea unui post de transformare în anvelopă din beton simplu și din beton armat;
  • Montarea a peste 120 de cutii de distribuție+măsură complet echipate;
  • Modernizarea branșamentelor monofazate, respectiv a branșamentelor trifazate.

 

Prin execuția acestei lucrări, realizată din surse proprii, s-a urmărit creșterea calității serviciului de distribuție prin:

  • reducerea numărului de întreruperi accidentale;
  • creșterea eficienței energetice;
  • asigurarea parametrilor optimi de funcționare ai rețelelor, conform cerințelor prevăzute de Standardul de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice.

Investiția reprezintă un angajament ferm al companiei pentru îmbunătățirea calității serviciilor de distribuție și asigurarea unui sistem energetic sigur, eficient și sustenabil.

Biroul de Presă

Distribuție Energie Electrică Romania

 

Notă pentru editori

Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, este cel mai important operator național de distribuție a energiei electrice, care acoperă 18 județe, reprezentând 40,7% din teritoriul României (97.196 kmp). Cu o tradiție de peste 120 de ani, DEER oferă servicii pentru aproape 4 milioane de utilizatori, prin intermediul unei rețele de distribuție a energiei electrice de peste 200.000 km.

Cererile de racordare, precum și toate documentele aferente procesului de acces la rețea, obținerea avizelor de amplasament și toate documentele aferente, se depun doar prin Portalul Dedicat la următoarea adresa: PLATFORMĂ ON-LINE