Comunicat de presă
- Investiție strategică pentru modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Alba Iulia
Distribuție Energie Electrică Romania, sucursala Alba, a finalizat lucrarea de investiții ”Mărire și modernizare capacitate de compensare curenți capacitivi RED 20 kV – stația de transformare 110/20kV Bărăbanț, județul Alba”, în valoare totală de peste 4 milioane lei.
Lucrările au vizat modernizarea rețelelor electrice de distribuție, prin:
- înlocuirea echipamentelor de tratare neutru existente;
- execuția unei fundații noi pentru amplasarea echipamentelor;
- înlocuirea celulelor de medie tensiune;
- înlocuirea transformatoarelor de curent existente.
Prin execuția acestei lucrări, realizată din surse proprii, s-a urmărit creșterea calității serviciului de distribuție prin asigurarea parametrilor optimi de funcționare ai rețelelor, conform cerințelor prevăzute de Standardul de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice.
Investiția reprezintă un angajament ferm al companiei pentru îmbunătățirea calității serviciilor de distribuție și asigurarea unui sistem energetic sigur, eficient și sustenabil.
Biroul de Presă
Distribuție Energie Electrică Romania
Notă pentru editori
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, este cel mai important operator național de distribuție a energiei electrice, care acoperă 18 județe, reprezentând 40,7% din teritoriul României (97.196 kmp). Cu o tradiție de peste 120 de ani, DEER oferă servicii pentru aproape 4 milioane de utilizatori, prin intermediul unei rețele de distribuție a energiei electrice de peste 200.000 km