Comunicat | Precizări DEER privind gestionarea avariilor electrice cauzate de vremea extremă în zona Bran–Moeciu (3–5 octombrie 2025)

Stimați reprezentanți ai mass-media,

 

În contextul discuțiilor recente din spațiul public, Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) dorește să ofere o serie de clarificări esențiale pentru o înțelegere corectă și completă a situației întreruperilor în alimentarea cu energie electrică din zona Bran–Moeciu.

 

  1. Context: Cod portocaliu de vreme severă

În perioada 3–5 octombrie, întreaga zonă s-a aflat sub o avertizare meteorologică cod portocaliu, cu ninsoare abundentă și vânt extrem de puternic. Aceste condiții severe au provocat avarii multiple în rețelele electrice, în principal din cauza copacilor rupti, care s-au prăbusit peste conductoarele electrice.

 

  1. Amploarea și cronologia intervențiilor

Vineri, 3 octombrie: Într-un interval de doar o oră, s-au produs șase avarii majore, aproape simultan, care au afectat inițial 3.464 de consumatori din 9 localități. Echipele au fost mobilizate și au lucrat neîntrerupt pe parcursul nopții, în condiții dificile de viscol.

Sâmbătă, 4 octombrie: Până la ora 18:40, după eforturi continue ale echipelor operative, a fost restabilită alimentarea cu energie electrică pentru majoritatea utilizatorilor, odată cu remedierea defectelor majore de pe liniile de medie tensiune.

Duminică, 5 octombrie: Echipele au continuat intervențiile pentru a soluționa punctual ultimele 23 de deranjamente individuale, din zone izolate. În cursul zilei, situația a fost complet remediată si toți utilizatorii alimentați.

 

  1. Provocări operaționale în teren

Cele șase echipe DEER mobilizate au înfruntat provocări deosebite:

  • Acces extrem de dificil în zone montane, cu drumuri blocate de zăpadă și copaci prăbușiți;
  • Condiții de risc ridicat, operând în viscol, cu vizibilitate redusă și chiar prezența ursilor în zonă;
  • Defecte multiple și complexe pe aceeași linie, necesitând intervenții laborioase;

Regretăm profund disconfortul cu care s-a confruntat domnul Charlie Ottley, alături de toți ceilalți utilizatori afectați de această situație excepțională. Tocmai pentru a oferi o perspectivă reală asupra efortului uman și logistic depus în astfel de condiții, îi adresăm deschis invitația de a ne cunoaște echipele din teren. O astfel de experiență ar putea oferi o imagine completă a devotamentului și profesionalismului colegilor noștri care lucrează în condiții de risc pentru a restabili un serviciu esențial comunității.

Asigurăm toți utilizatorii că s-au depus toate eforturile posibile pentru remedierea defecțiunilor în cel mai scurt timp permis de condițiile extreme.

În spiritul transparenței, DEER rămâne la dispoziția reprezentanților mass-media pentru orice informații suplimentare.

Biroul de Presă

Distribuție Energie Electrică Romania

 

 

 

Notă pentru editori

Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, este cel mai important operator național de distribuție a energiei electrice, care acoperă 18 județe, reprezentând 40,7% din teritoriul României (97.196 kmp). Cu o tradiție de peste 120 de ani, DEER oferă servicii pentru 4 milioane de utilizatori, prin intermediul unei rețele de distribuție a energiei electrice de peste 200.000 km.

 

Cererile de racordare, precum și toate documentele aferente procesului de acces la rețea, obținerea avizelor de amplasament și toate documentele aferente, se depun doar prin Portalul Dedicat la următoarea adresa: PLATFORMĂ ON-LINE