Distribuție Energie Electrică Romania SA, Sucursala Cluj-Napoca, anunță organizarea CONCURSULUI pentru ocuparea unui post de Electrician Exploatare Stații IT, în cadrul COR IT Cluj,- Grup Stații Dej, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă
Doar în masura în care profilul dumneavoastră corespunde cerințelor postului, veți fi contactat în vederea susținerii probelor.
Principalele responsabilități:
- Își desfășoară activitatea pe teritoriul grupului de stații de transformare respectand normele și prescripțiile în vigoare în scopul asigurării funcționării în condiții de siguranță a tuturor instalațiilor energetice și auxiliare aferente grupului de stații;
- Coordonează și răspunde de desfășurarea în condiții optime a tuturor activităților ce se desfășoară pe teritoriul grupului de stații în timpul serviciului;
- Execută serviciu pe baza graficului de tură aprobat de maistru SR și șeful de centru;
- Îndeplinește sarcinile ce-i revin în calitate de responsabil pentru situații de urgență pe locul de muncă;
- La preluarea serviciului de tură, respectiv la predarea serviciului are urmatoarele obligațiile de a verifica starea echipamentelor de protecție și existența acestora conform inventarului, starea și existența scurtcircuitelor mobile în locul de păstrare al acestora, sculele din dotarea personală și a personalului din subordine. Se informează și ia cunostință sub semnătură de însemnările înscrise în evidențele tehnico-operative. Raportează personalului ierarhic superior operativ situația instalațiilor precum și constatările efectuate cu ocazia predării-primirii schimbului;
- Este interzisă predarea și preluarea serviciului în timpul lichidării incidentelor și avariilor, pe timpul manevrelor, cu evidențele tehnico-operative întocmite incomplet sau necorespunzător;
- Exploatarea și mentenanța ale LEA 110Kv, LES 110 Kv și stațiilor electrice de 110kv/MT.
- Execută manevrele programate normal sau/și accidental;
- Înregistrarea și transmiterea datelor referitoare la exploatarea stațiilor;
Profilul candidatului (Condiții):
- Studii liceale specialitatea electro, școală profesională specialitatea electro, curs calificare electrician
- Utilizare de baza a calculatorului si aplicatiilor MS Office (Word)
- Operare e-mail si aplicatii mobile/tableta pentru comunicare si raportare
- Respectarea normelor de securitate digitala
- Cunoașterea normelor, instrucțiunilor, reglementărilor specifice domeniului de activitate;
- Cunoașterea instalațiilor și exploatarea instalațiilor din stațiile de transformare;
- Apt din punct de vedere fizic, psihic și profesional pentru a fi autorizat pentru lucrări în instalații.
Obs.: posturile vor fi ocupate de candidaţii care îndeplinesc condiţiile de ocupare a posturilor din punct de vedere medical, psihologic si SSM
CV-ul se va depune la Compartiment Recrutare, sau online pe site-ul: https://www.distributie-energie.ro/joburi/
Relaţii suplimentare privind organizarea concursului, se pot obţine de la Compartiment Recrutare, tel.0264 205018, între orele 08.00 – 14.00.
În ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal în desfășurarea procesului de recrutare, aceasta se va face în conformitate cu Regulamentul de protecție a datelor cu caracter personal nr. 679/2016.
DEER/31351/02.02.2026






